Prezentare generală a sincronizării

Dacă aveți un iPod, iPhone sau iPad, puteți lua cu dvs. biblioteca iTunes oriunde ați merge. Puteți lua întreaga dvs. bibliotecă sau doar anumite articole: melodii, filme, cărți, podcasturi, poze și așa mai departe. De asemenea, puteți adăuga contacte, calendare, favorite web, conturi de e-mail și notițe.

Puteți să utilizați iTunes pentru a configura, gestiona și adăuga conținut pe iPod, iPhone sau iPad. Adăugarea articolelor pe dispozitivul dumneavoastră este denumită sincronizare.

Imagine cu interfața de sincronizare afișând numele dispozitivului în lista sursă, butoanele pentru sincronizarea diferitelor tipuri de conținut, bara de capacitate și butonul Aplică

Dispozitivele iPod touch, iPhone și iPad pot fi sincronizate cu o singură bibliotecă iTunes la un moment dat. Puteți sincroniza alte modele de iPod (în afară de iPod touch) cu mai multe biblioteci iTunes optând pentru sincronizarea manuală.

Dacă vă abonați la iTunes Match, nu puteți utiliza iTunes pentru a sincroniza muzica pe dispozitivul dvs, dar puteți sincroniza alte tipuri de conținut. Pentru informații despre adăugarea muzicii pe dispozitivul dvs. de pe iCloud, consultați documentația dispozitivului.

De asemenea, puteți adăuga pe dispozitivul dvs. conținut din iTunes Store fără sincronizare utilizând opțiunea descărcări automate, descărcând cumpărăturile anterioare și făcând cumpărături prin utilizarea aplicației iTunes de pe dispozitivul dvs.