Accesarea tuturor melodiilor, oricând și de oriunde, cu iTunes Match
iTunes Match este un serviciu care stochează în siguranță toată muzica dvs. pe iCloud - chiar și melodiile importate de pe CD-uri sau care nu au fost cumpărate din iTunes Store - și le face disponibile pe maximum 10 dispozitive și computere. Utilizând iTunes Match, aveți acces la toată bibliotecă dvs. muzicală iTunes, în orice moment.
Pentru a utiliza iTunes Match, trebuie să vă abonați la acest serviciu utilizând ID-ul dvs. Apple și să-l activați pe toate computerele și dispozitivele pe care doriți să-l utilizați. Dacă nu aveți un ID Apple, puteți crea unul în timpul configurării.
Dacă vă abonaţi la iTunes Match, iTunes Radio nu va conţine reclame.
Abonarea la iTunes Match
În iTunes, selectați Store > Activează iTunes Match.
Faceți clic pe butonul Abonează-mă, apoi urmați instrucțiunile de pe ecran.
Melodiile din biblioteca dvs. iTunes care sunt disponibile în iTunes Store sunt adăugate pe iCloud. Dacă unele melodii din biblioteca dvs. iTunes nu sunt disponibile în iTunes Store, iTunes le încarcă.
Durata acestei operațiuni depinde de numărul melodiilor din biblioteca dvs. iTunes și de numărul de melodii care sunt încărcate. La terminarea configurării, în vizualizarea Melodii apare o coloană nouă, numită iCloud .
Activarea iTunes Match pe alte computere
Important: Înainte de a activa iTunes Match pe alt computer, asigurați-vă că v-ați autentificat în iTunes Store de pe respectivul computer utilizând același ID Apple pe care l-ați utilizat pentru configurarea iTunes Match pe primul computer.
În iTunes, selectați Store > Activează iTunes Match.
Faceți clic pe Add this Computer (Adaugă acest computer).
Toate melodiile dvs. de pe iCloud apar în vizualizarea Melodii, împreună cu o nouă coloană numită iCloud .
Activarea iTunes Match pe iPod touch, iPhone sau iPad
Important: Înainte de a activa iTunes Match pe un dispozitiv, asigurați-vă că v-ați autentificat în iTunes Store de pe respectivul dispozitiv utilizând același ID Apple pe care l-ați utilizat pentru configurarea iTunes Match pe computerul dvs.
În ecranul principal al dispozitivului dvs, apăsați Configurări și apăsați Muzică.
Apăsați pentru a activa iTunes Match.
AVERTISMENT: După ce activați iTunes Match pe un dispozitiv:
Toată muzica aflată în prezent pe dispozitiv este ștearsă și înlocuită cu melodiile de pe iCould.
Nu puteți utiliza iTunes pentru a sincroniza muzica pe dispozitiv. Puteți adăuga melodii pe dispozitiv numai prin descărcarea acestora de pe iCloud.
Pentru informații despre adăugarea melodiilor pe dispozitivul dvs. de pe iCloud, consultați documentația dispozitivului.
Redarea sau descărcarea melodiilor de pe iCloud
Puteți reda melodiile direct de pe iCloud sau puteți descărca melodiile astfel încât să le puteți reda atunci când nu dispuneți de conexiune la Internet.
Dacă o melodie este disponibilă pe iCloud, aceasta are un buton Descarcă în dreptul acesteia.
Pentru a reda melodia, faceți dublu clic pe aceasta.
Pentru a descărca melodia, faceți clic pe butonul de descărcare.
După ce ați descărcat o melodie pe un computer, aceasta rămâne în biblioteca iTunes de pe computer, chiar dacă dezactivați iTunes Match.
Pentru a afișa doar melodiile descărcate din biblioteca dvs. iTunes, selectați Vizualizare > Ascunde muzica de pe iCloud. Această operațiune va ascunde și toate cumpărăturile anterioare din iTunes Store pe care nu le-ați descărcat.
Pentru informații despre descărcarea și redarea melodiilor pe un dispozitiv iOS, consultați documentația dispozitivului.
Actualizarea melodiilor dvs. de pe iCloud
iTunes verifică periodic pentru a se asigura melodiile dvs. de pe iCloud sunt actualizate. De asemenea, puteți să vă actualizați în orice moment muzica de pe iCloud.
În iTunes, selectați Store > Actualizează iTunes Match.
Eliminarea unei melodii de pe iCloud
-
Selectați Muzică din meniul pop-up Bibliotecă.
-
Faceți clic pe Melodii.
Selectați melodia sau melodiile de șters și apăsați tasta Ştergere.
-
Dacă melodia nu a fost descărcată de pe iCloud pe computerul pe care îl utilizați în momentul respectiv, faceți clic pe Şterge melodia.
Dacă melodia a fost descărcată, selectați “Şterge această melodie și de pe iCloud” și faceți clic pe Şterge melodia.
Ștergerea unei melodii de pe iCloud o elimină și de pe toate dispozitivele dvs. iOS care au activată funcționalitatea iTunes Match. Dacă melodia ștearsă a fost descărcată pe oricare dintre celelalte computere ale dvs. iTunes Match, aceasta va rămâne pe computerele respective până când o ștergeți manual de pe acestea. De asemenea, puteți să ștergeți o melodie descărcată de pe un computer fără a o șterge de pe iCloud.
Pe iCloud, puteți stoca:
Până la 25.000 de melodii, neincluzând melodiile (sau videoclipurile muzicale) cumpărate din iTunes Store. Fișierele trebuie să aibă maxim 200 MB
Melodiile corelate (melodii disponibile în iTunes Store, fie că au fost sau nu cumpărate de aici) la calitate iTunes Plus (AAC la 256 kb/s fără DRM) și alte melodii la calitatea lor originală
Videoclipurile muzicale cumpărate din iTunes Store
Listele de redare care includ numai melodii
Regulile listelor de redare inteligente care sunt aplicate computerului sau dispozitivului pe care sunt descărcate
Notă: Serviciul iTunes Match nu este disponibil în toate țările.